Celebrari

Celebrari 2017-03-21T23:18:21+00:00
Sfânta Liturghie se celebrează în fiecare duminică de la ora 12:30. În sărbători, celebrarea Sfintei Liturghii este programată la ore diferite, menţionate în calendarul parohiei. Pentru detalii, vă invităm să consultaţi pagina Calendar.

Sărbătorile Sfinţilor ce nu au programată Sf. Liturghie în cursul săptămânii vor fi celebrate în duminica cea mai apropiată.

Spovedania sau Mărturisirea – În fiecare duminică, credincioşii se pot spovedi, înainte de începerea Sf. Liturghii, între orele 12.00 şi 12.30. În mod exceptional, în anumite perioade ale anului, poate fi anunţat un program prelungit al spovedaniilor.

Botezurile se celebrează de regulă de la ora 14.00, în prima duminică a fiecărei luni, existând posibilitatea decalării în funcţie de Sărbători.

Vă invităm de asemenea să consultaţi pagina Calendar sau Calendarul.

În cazul botezului copiilor este necesar ca părinţii (sau cel puţin unul dintre părinţi) să fie membri ai parohiei. Naşii de botez trebuie să fie catolici practicanti (de orice rit) sau cel puţin unul dintre ei. În cazul în care naşii frecventează o alta parohie, este necesară o recomandare din partea preotului parohiei catolice pe care o frecventează.

Pregătirea pentru Botez se face cu o lună înainte, împreună cu părinţii şi naşii. Atât părinţii cât şi naşii sunt îndemnaţi să se spovedească din timp înaintea botezului.

Din punct de vedere practic, pentru botez, se obişnuieşte să se aducă o lumânare, un prosop mare alb şi haine albe pentru cel nou botezat. Se obişnuieşte ca naşii să ofere o donaţie, după posibilităţi. Pentru alte detalii, vă rugăm să luaţi legătura cu preotul parohiei, Ionel Maier.

Sfântul Mir (Confirmaţiunea) se primeşte în Biserica noastră la Botez. Copiii Bisericii noastre care frecventează o şcoală catolică pot să participe la pregătirea pentru Confirmaţiune ce se obişnuieşte să se facă în Biserica Romano-Catolică pentru copiii de clasa a 8-a.

De asemenea ei pot să participe la celebrarea solemnă, când alţi copii vor primi Sf. Mir, conştienţi fiind că ei au primit Sf. Mir încă de la Botez, şi că Taina Sfântului Mir este unică, şi la fel ca şi Botezul, nu se repetă. Episcopul sau preotul celebrant le va da o binecuvântare specială conform îndrumărilor Arhidiecezei de Toronto.

Pentru aceasta este necesar ca părinţii să aibă o discuţie lămuritoare cu preotul parohiei de care apartine şcoala înainte de începerea pregătirii şi eventual, dacă este necesar, să ia legătura cu părintele Ionel Maier.

Pregătirea copiilor pentru prima Spovedanie şi pentru primirea Sfintei Împărtăşanii (First Reconciliation / First Communion) se face în fiecare an pentru copiii de clasa a 2-a sau mai mari care nu au făcut aceasta pregătire. Copiii trebuie să facă această pregătire la parohia unde participă, împreună cu părinţii lor, în mod regulat la Sf. Liturghie. În cazul în care copii care frecventează o altă biserică doresc să facă această pregătire împreună cu copiii parohiei noastre, acceptul şi recomandarea preotului lor paroh sunt necesare.

Întâlnirile de pregătire au loc duminică înainte de Liturghie, după cum urmează: lunile noiembrie şi decembrie: îndrumări pentru părinti, lunile ianuarie, martie, aprilie – pregătirea copiilor, în luna mai – Prima Spovedanie şi Ceremonia primirii solemne a Sfintei Împărtăşanii la Sf Liturghie. La prima întalnire, care este adresată în special părinţilor, ce are loc la începutul lunii noiembrie, trebuiesc aduse: formularul de înscriere completat şi o copie a certificatului de botez al copilului.

În cazul în care din diferite motive nu a fost posibilă înscrierea din timp a copiilor sau participarea lor la pregatiri, vom face tot posibilul să ii primim la pregătire împreună cu ceilalţi care vor face pregătirea în anul urmator.

Cununiile se celebrează în sâmbetele de peste an. Conform rânduilelii episcopiei noastre, de regulă, programarea cununiilor trebuie făcută cu un 6 luni înainte, fiind de asemenea excluse cununiile în zilele de duminică. La programarea cununiilor trebuiesc avute în vedere şi perioadele în care „Nu se fac Nunţi” menţionate în calendar.

Este necesar ca cel puţin unul dintre viitorii soţi să fie credincios al parohiei noastre. Viitoriilor soţi li se cere de asemenea să urmeze „Cursul de pregătire premaritala” la Catholic Family Services www.cfsofto.org sau la o parohie catolică ce ofera acest curs. Este foarte important, de asemenea, ca cei doi să se spovedească înainte de primirea Tainei Sfintei Cununii.

Din punct de vedere practic, pentru cununie, se obişnuieşte să se aduca două lumânări, o panglică albă, vin (sau miere) şi pişcoturi. Pentru alte detalii, vă rugăm să luaţi legătura cu preotul parohiei, Ionel Maier.

Sfântul Maslu sau Ungerea Bolnavilor poate fi primit de un credincios care suferă de o boală gravă, sau se află în pericol de moarte din cauza bolii sau a bătrâneţii sau înaintea unei operaţii serioase.

Acelaşi credincios poate să-l primească din nou, atunci când are loc o agravare a bolii sau când se îmbolnăveşte de o altă boală gravă. Celebrarea acestui sacrament trebuie să fie precedată, pe cât posibil, de spovada individuală a bolnavului.

Ungerea bolnavului se poate face la spital, la casa bolnavului sau daca este posibil, la biserică. Vă rugăm să luaţi legătura cu preotul parohiei, Ionel Maier cât mai curând dacă este cineva bolnav şi are nevoie de Taina Sfântului Maslu.

Rânduiala Parastasului (pomenirea celor adormiţi) se oficiază de regulă, în ultima duminică a fiecărei luni la Sf. Liturghie, existând posibilitatea decalării în funcţie de Sărbători. Se face de asemenea rânduiala Parastasului la Sf. Liturghie în zilele dedicate în mod special pomenirii celor adormiţi cum sunt Sambăta lui Lazăr sau 1 noiembrie. Sunt excluse perioadele în care „nu se fac Parastase” menţionate în calendar.

Vă invităm de asemenea să consultaţi pagina Calendar sau Calendarul.

Din punct de vedere practic, pentru Parastas, trebuiesc aduse un colac (parastasul), o sticlă cu vin, o lumânare şi listă cu numele celor adormiţi pentru care se face pomenirea. Se obişnuieşte să se ofere o donatie, după posibiltăţile fiecăruia.

Sfeştania sau sfinţirea casei se oficiază la cererea credincioşilor, de preferinţă duminică după Sf. Liturghie. Vă rugăm să luaţi legătura cu preotul pentru a stabili împreună ziua potrivită.

Acasă, familia trebuie să pregătească o masă (mare sau mică) acoperită cu o faţă de masă (de preferinţă albă). Pe masă se pune un vas (un bol) cu apă ce urmează să fie sfinţită, o lumânare şi o icoană. Se poate pregăti şi o listă cu persoanele care doresc a fi pomenite în rugăciuni. După dorinţă, familia poate să ofere o donaţie.

La sosirea preotului, familia îl va îndruma spre locul unde a fost pregatită masa. Împreună cu membrii familiei adunaţi în jurul mesei preotul se va ruga pentru binecuvântarea casei şi a celor prezenţi. La finalul rugăciunii preotul va binecuvânta casa cu apa sfinţită iar unul din membrii familiei îi va indica locurile şi încăperile care le doresc a fi binecuvântate. E de dorit ca luminile să fie aprinse şi usile deschise (exceptand băile). Se obişnuieşte de asemenea ca preotul să facă Semnul sfintei Cruci cu lumânarea, de preferinţă pe unul din pereţii dinspre răsărit.

Binecuvântarea Caselor şi Familiilor (Boboteaza) se face în sâmbetele şi duminicile din preajma sărbătorii a Botezului Domnului. Programul este anunţat din timp la biserică şi în buletinul parohial. Este important ca familia să se asigure ca preotul este informat din timp în privinţa adresei (actuale) şi a numărului de telefon şi să fie acasă în ziua când este programată vizita preotului în zona în care se află, sau să convină cu preotul pentru o altă dată (dacă este posibil).

Acasă, familia e bine să pregatească o masă (mare sau mică) acoperită cu o faţă de masă (de preferinţă albă). Pe masă se poate pune o lumânare, o icoana şi eventual un vas (un bol) cu apă pentru apa sfinţită. Se poate pregati şi o listă cu persoanele care doresc a fi pomenite în rugăciuni. După dorinţă familia poate să ofere o donaţie pentru biserica şi/sau pentru calendarul bisericesc.

La sosirea preotului, familia îl va îndruma spre locul unde a fost pregatită masa. Împreuna cu membrii familiei adunaţi în jurul mesei preotul se va ruga pentru binecuvântarea casei şi a celor prezenţi. La finalul rugăciunii preotul va binecuvânta casa cu apa sfinţită iar unul din membrii familiei îi va indica locurile şi încaperile care le doresc a fi binecuvântate. E de dorit ca luminile să fie aprinse şi uşile deschise (exceptând baile).

Este bine ca familia să cunoasca troparul sărbătorii atât pentru pentru a-i înţelege semnificaţia cât şi pentru a cânta împreună cu preotul atunci când acesta merge din cameră în cameră binecuvântand casa:

În Iordan botezându-te tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat: că glasul Părintelui a mărturisit ţie, Fiu iubit pe tine numindu-te, şi Spiritul în chip de porumb a adeverit întărirea Cuvântului. Cel ce te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule şi lumea ai luminat, mărire ţie.(Troparul)

Pagina Calendar

Vezi calendarul complet

Donation Information

I would like to make a donation in the amount of:

$20$10$5Other

Donor Information

Add me to your mailing list