*|MC:SUBJECT|*
   BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ
   BYZANTINE ROMANIAN CATHOLIC MISSION
Lăudat să fie Isus!
 
Dragi credincioși, după o altă perioadă în care am fost nevoiți să evităm activitățile de socializare, Bisericii i-a fost permis accesul credincioșilor. Respectând normele de sănătate impuse de perioada de pandemie în care suntem vom relua celebrările cu prezența credincioșilor.
 
Așadar din această duminică vom reveni la programul de celebrări normal, dar cu restricții conform perioadei în care ne aflăm.
 
Prezența este limitată la 15% din capacitatea ei. Pentru noi acest lucru înseamnă o limită de 60 de persoane. La fel ca si în perioada precedentă, momentan, nu vom folosi niciun sistem de preînscriere, dar în cazul în care Biserica va ajunge la capacitatea permisa ne vedem nevoiți sa restricționăm accesul.
 
În cazul în care ajungeți mai repede, iar credincioșii parohiei romano-catolice încă ies din Biserică, va rog să le permiteți acestora să poată ieși în siguranță, abia după urmând ca să intrăm noi.
Duminica 3-a după Rusalii
 
Third Sunday after Pentecost
YouTube Live
Facebook Live

13 Iunie / June 2021
 
Sfântul Rozar – 12.00 – Holy Rosary
Sf. Spovedanie – 12.00 – Reconciliation
Sfânta Liturghie – 12.30 – Divine Liturgy
 
Buletinul Duminical / The Sunday Bulletin
RECOMANDĂRI PENTRU PARTICIPAREA LA SFÂNTA LITURGHIE
 
Pentru Duminica aceasta avem nevoie de cei 2 voluntari care să întâmpine credincioșii la intrarea în Biserică.
  • Conform reglementărilor actuale din Toronto, purtarea măștii este obligatorie în Biserică.
  • Înainte de a veni la Sfânta Liturghie sunteți încurajați să vă verificați temperatura. Cei care veți avea mai mult de 37,5 grade sunteți rugați să nu veniți la biserică.
  • Accesul în Biserică va fi permis doar pe intrarea principală. Vă îndemn să urmăriți instrucțiunile celor de la intrare. După fiecare utilizare baia trebuie dezinfectată.
  • Pentru a veni la Sfânta Împărtășanie vom folosi culoarul din mijloc iar înapoi în bănci ne vom întoarce folosind culoarele laterale.
  • Sala parohiei și anexele sunt inaccesibile.
  • Coșurile de colectă vor fi disponibile la intrarea și ieșirea din Biserică, pe parcursul Sfintei Liturghii neavând colectă.
  • La încheierea Sfintei Liturghii vom ieși în ordinea inversă a intrării, astfel rândurile din spate vor ieși primele.
 
În fiecare duminică vom avea nevoie de cel puțin 3 voluntari:
 
2 persoane care vor fi la intrarea și la ieșirea din Biserică.
 
1 persoană pentru a pregăti un tabel cu cei prezenți la Sfânta Liturghie (cu scopul trasabilității).
www.bunavestire.org
Share Share
Tweet Tweet
Forward Forward