Skip to main content

Annunciation Byzantine Romanian Catholic Mission

 

Duminica dinaintea Ȋnălţării Sf. Cruci

Sunday before the Exaltation of the Cross
 
13 septembrie / September 2026

Sfântul Rozar – 12:15 – Holy Rosary
Sf. Spovadă – 12:15 – Reconciliation

Sfânta Liturghie – 12:45 – Divine Liturgy

 
În cadrul dialogului tainic dintre Iisus și Nicodim, Evanghelia din Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci ne arată că, așa cum Moise a înălțat șarpele în pustie, Fiul Omului S-a înălțat pe Cruce din iubire absolută, oferind viață veșnică celor ce cred în El. Acest text fundamental subliniază că Hristos nu a venit în lume ca să o judece, ci ca lumea să se mântuiască prin El.
 

Bulletinul duminical / Sunday’s Bulletin:

Ȋnălţarea Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci

The Exaltation of the Blessed and Lifegiving Cross
 
luni, 14 septembrie / Monday, 14th of September 2026

Sfânta Liturghie – 12:45 – Divine Liturgy

Praznicul Înălțării Sfintei Cruci este cea mai veche și mai importantă sărbătoare creștină dedicată cinstirii Sfintei Cruci, marcând atât aflarea ei la Ierusalim de către Sfânta Împărăteasă Elena, cât și înălțarea ei solemnă în fața poporului de către episcopul Macarie în anul 335. Această zi de ajun si post ne cheamă la reflecție și recunoștință, amintindu-ne că prin lemnul Crucii s-a dăruit lumii mântuirea, iar suferința a fost transformată în biruință și viață veșnică.
 

Bulletinul sarbatorii / Feast’s Bulletin:

 
Iubiți credincioși,

Vă reamintim cu toată căldura invitația de a rămâne împreună și după încheierea Sfintei Liturghii și de a coborî în Sala Parohiei. Este timpul nostru de tihnă, în care putem sta de vorbă ca o adevărată familie, împărtășind bucuriile săptămânii la un ceai sau o cafea.

Frumusețea acestei initiative depinde însă de fiecare dintre noi. Ne-am bucura mult dacă cei care simt și au posibilitatea ar dori să se implice din când în când, oferindu-se să aducă mici gustări pregătite acasă — o plăcintă, o prăjitură, fructe sau orice altceva făcut din suflet — pe care să le punem pe masă pentru toți cei prezenți.

Dacă doriți să vă alegeți o duminică în care să ajutați sau pur și simplu să dați o mână de ajutor la pregătire, veniți cu toată deschiderea să ne anuntati dupa Sfanta Liturghie.

Vă așteptăm cu drag pe toți, cu mic, cu mare, să ne bucurăm unii de alții!