*|MC:SUBJECT|*






   BISERICA ROMÂNĂ UNITĂ CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ



   BYZANTINE ROMANIAN CATHOLIC MISSION

Duminica a doua a Marelui Post
A Vindecării Paraliticului din Capernaum
Second Sunday of Great Lent
The Healing of the Paralytic from Capernaum

5 Martie / March 2023
Calea Sfintei Cruci – 12.15 – The Way of the Cross
Sf. Spovedanie – 12.15 – Reconciliation
Sfânta Liturghie – 12.45 – Divine Liturgy

Buletinul Duminical / The Sunday bulletin

Aducere aminte

Colecta cu destinaţia „Fondul pentru Biserică” va avea loc ȋn această duminică la sfârşitul Sf Liturghii. Vă mulţumim pentru eforturile făcute până acum şi vă ȋndemnăm să fiţi generoşi şi de data aceasta. Dumnezeu să vă binecuvânteze!

Comuniune la nivel eparhial – Meditatii in Postul Mare 2023

Laudat sa fie Isus!
Dragi preoți si iubiți credincioși,
Luni 27 Februarie, vom începe Catehezele din Postul Mare pe ZOOM(prezentările au loc in limba romana), un program la nivel eparhial de pregatire a intampinarii celei mai mari sarbatori crestine, „Invierea Glorioasa a Domnului”. Aceste cateheze vor avea loc pe parcursul a 6 saptamani (in fiecare Luni). 
Prima meditație ne este oferită de către 
Pr. Cristian Laslo (preotul nostru din Dearborn MI) cu tema: Omul – fiinta deplina in Hristos
O sa va trimit flyerul cu programul pe toate cele 6 saptamani, îndată ce va fi definitivat.
Linkul intalnirii este urmatorul:
https://us02web.zoom.us/j/84374700926?pwd=OGlGeDhOKzdEUkE5YlVJamNQM3dndz09
Va astept sa fim impreuna!


www.bunavestire.org
Share Share
Tweet Tweet
Forward Forward