Annunciation Byzantine Romanian Catholic Mission

Biserica Română Unită cu Roma Greco-Catolica | Misiunea Bunavestire Toronto | 416 443 8796

Logo - Copy

78 Clifton Rd

admin@bunavestire.org

Lăudat sa fie Isus!

Dragi credincioşi, restricțiile continuă în ce priveste evitarea răspândirii virusului COVID 19, așadar celebrările liturgice sunt în continuare oprite.

Vom continua să transmitem pe canalele media. Duminica trecută am transmis Sfânta Liturghie pe pagina de Facebook a Misiunii, urmând ca săptămâna aceasta să încercăm
transmisia și pe YouTube a Sfintei Liturghii.

Duminica aceasta vom celebra Intrarea Domnului în Ierusalim, numită în mod tradițional și duminica Floriilor. Este amintit momentul în care Mântuitorul Hristos a intrat
în Ierusalim înainte de Patima, Moartea și Învierea Sa. În amintirea întâmpinării Sale de către poporul lui Israel sfințim și noi ramuri de palmier sau mâțișor și mergem in procesiune
cu ele prin Biserică. Anul acesta suntem în imposibilitatea fizică de a face acest lucru. Tocmai de aceea vă îndemn ca atunci când veți fi uniți cu noi în celebrarea Sfintei Liturghii,
să folosiți ramuri de mâțișor, sau oricare altă floare pentru a fi binecuvântate. Rugăciunea binecuvântării va fi rostită la Sfânta Liturghie, astfel fiind uniți în rugăciune.

Săptămâna Mare, cea care începe luni este cea mai importanta din anul bisericesc, cea mai importantă pentru întreaga creștinătate. Este perioada în care medităm la dragostea
pe care Dumnezeu o are față de noi, arătată prin patima și suferința Mântuitorului urmată de Învierea Sa Glorioasă.

Anul acesta nu putem celebra aceste momente de o bogăție spirituală deosebită împreună, dar asta nu înseamnă că încetăm să rămânem uniți. Vă îndemn în continuare pe fiecare
să găsiți momente pe parcursul acestor zile în care să vă rugați cu toții, poate să citiți un fragment evanghelic și însoțiți de un moment de meditație să vă gândiți care este
implicația mesajului evanghelic pentru noi.

Există și un site cu cateheze pentru copii, al Bisericii romano-catolice ce oferă anul acesta câteva resurse gratuite ce ne pot ajuta să le explicăm acestora prin joacă ceea
ce noi celebrăm în aceste zile.

Adresa pentru articolele disponibile este: https://holyweek.pastoral.center/

Este o mare oportunitate pentru noi să avem acces la aceste resurse şi astfel să putem pe lângă celebrarea Misterului Pascal să împărtășim bucuria credinței cu cei mici.

 

Duminica Floriilor

Începând de duminica trecută am transmis live, de asemenea, înregistrarea rămânând valabilă cu Sfânta Liturghie pe pagina de Facebook a parohiei. Vom continua pe perioada în
care biserica va fi inaccesibilă să transmitem celebrările liturgice. Programul pentru duminica viitoare și pentru Săptămâna Mare fiind următorul:

Duminică 5 aprilie 2020 Duminica Floriilor – ora 12.30 PM Sfânta Liturghie
https://bunavestire.org/buletin/2019/P_Florii.pdf

Vineri 10 aprilie 2020 – Vinerea Mare – ora 7.00 PM – Prohodul Mântuitorului
https://bunavestire.org/buletin/diverse/prohodul_domnului.pdf

Sâmbătă 11 aprilie 2020 – Sâmbăta Mare – Vecernia cu Sf. Liturghie, Învierea
https://www.bunavestire.org/buletin/2019/invierea_sambata_mare.pdf

Duminică 12 aprilie 2020 – Duminica Sfintelor Paști – ora 12.30 – Sfânta Liturghie
https://www.bunavestire.org/buletin/2019/invierea_sf_pasti.pdf

Toate acestea vor fi transmise live, de asemena înregistrările rămânând disponibile pe pagina de Facebook a Misiunii cât și pe canalul de YouTube. Linkurile către acestea sunt mai jos:

Facebook:
https://www.facebook.com/Bunavestire.Toronto/

YouTube:
https://www.youtube.com/user/iioonneell/videos

Considerații Tehnice

Câteva considerații de ordin tehnic referitoare la transmisii.

Transmisia pe Facebook este cea mai simplu de realizat, nefiind nevoie de mijloace tehnice extrem de multe. Ea poate fi vizionată și fără a avea cont de Facebook,
cu condiția să fie urmărită de pe un calculator personal (Windows, MacOS sau Linux). De pe dispozitive mobile poate fi vizionată doar din aplicație, iar din păcate aceasta are
nevoie de înregistrare. Așa cum explicam și duminică, având canal de Facebook al Misiunii vom transmite de acolo. Va trebui, cei care aveți cont de Facebook să vă abonați la
notificări în cazul în care doriți să știți când vom emite live. Politica Facebook este în general îndreptată spre monetizarea canalelor ce aparțin unor entități.
Astfel video-urile noastre nu vor fi promovate, decât dacă vom plăti, lucru care nu cred că este necesar.

Transmisia de pe Youtube are rata de pătrundere mai mare, fiind mult mai accesibilă pe aproape orice fel de platformă. Transmisia noastră se face prin intermediul
telefonului, dar din păcate de pe telefonul mobil nu se poate face acest lucru. Vom încerca să transmitem cu ajutorul unei camere web din duminica aceasta, sperând să nu fie calitatea alterată.

Sunetul este una dintre probleme, acustica Bisericii creând efectul de ecou. Vom încerca să lucrăm în direcția aceea, având momentan o opțiune tehnică, ce nu știm sigur dacă va funcționa.